Tort cu pere şi ciocolată
Aroma perelor completează de minune gustul fin al ciocolatei. La fel de bine, aceste fructe de toamnă merg combinate în prăjituri cu migdale ori cu stafide. Rezultatul este unul sofisticat, cu care ai putea onora o masă.
Preparare: 2 h Dificultate: medie 8 porţii
Ingrediente
8-9 pere mai puţin coapte
Pentru blat
250 g făină
150 g zahăr
1 pliculeţ zahăr vanilat
3 ouă
150 g unt
100 ml lapte
1 praf de copt
1 praf de sare
200 g ciocolată
Pentru cremă
250 ml frişcă lichidă
250 g ciocolată
Pentru sirop
500 ml apă
150 g zahăr
½ linguriţă scorţişoară măcinată
1 pliculeţ zahăr vanilat
100 g ciocolată pentru ornat
Preparare
1.Pentru sirop, fierbi apa cu zahărul, scorţişoara măcinată şi zahărul vanilat până începe să se îngroaşe puţin. Separat, cureţi perele de coajă, le tai pe jumătate, scobeşti şi îndepărtezi căsuţa seminţelor, apoi le introduci în siropul de zahăr şi le laşi să fiarbă, dar fără să se înmoaie foarte tare, apoi le scoţi cu grijă. După ce se răcesc, le tai în sferturi.
2.Pentru blat, mixezi untul cu zahărul şi zahărul vanilat, adaugi ouăle, pe rând, mixând bine după fiecare până se omogenizează, adaugi ciocolata topită în lapte, făina cernută cu praful de copt şi praful de sare şi omogenizezi. Torni compoziţia într-o formă de tort detaşabilă unsă şi tapetată şi o introduci în cuptorul preîncălzit pentru circa 40 de minute. Laşi să se răcească.
3.Pentru cremă, topeşti ciocolata rasă în frişca lichidă, dar ai grijă să un o dai în clocot. O laşi să se răcească, după care o introduci în frigider ca să se întărească. Înainte să montezi tortul, scoţi crema şi o mixezi până se formează spumă.
4.Aşezi perele cu tăietura în jos deasupra blatului, întinzi crema şi o dai la rece pentru câteva ore. Scoţi tortul din formă, îl aşezi pe un platou, îl ornezi deasupra cu ciocolată rasă şi îl serveşti.
sursa foto: StockFood