Tort de căpşuni şi cremă de iaurt cu blat de biscuiţi

„Săptămâna care urmează e cam ultima cu căpşuni din grădină pe anul acesta“, mă anunţă sfioasă o ţărancă din piaţă. E dintr-o comună călărăşeană şi mai are vreo 5 kile pe tarabă, din care iau eu unul. Eu voi pregăti acest tort de căpşuni şi cremă de iaurt cu blat de biscuiţi. Tu ce mai aştepţi?
Tort de căpşuni şi cremă de iaurt cu blat de biscuiţi - Ingrediente
Pentru blat 300 g biscuiţi simpli 200 g unt 1 esenţă de vanilie
600 ml iaurt gras simplu
200 ml iaurt de căpşuni
250 g frişcă lichidă
6 linguri zahăr pudră
3 pliculeţe gelatină
600 g căpşuni
200 g zahăr pudră
1 pliculeţ gelatină
2 linguri zeamă de lămâie
200 ml apă
Tort de căpşuni şi cremă de iaurt cu blat de biscuiţi - Cum se prepară
Se zdrobesc biscuiţii cu ajutorul unui robot sau se trec prin maşina de tocat. Se amestecă cu untul moale şi esenţa de vanilie, până se leagă ca un aluat. Se aşază compoziţia într-o formă de tort cu pereţii detaşabili şi se pune la frigider până când se prepară crema. Se înmoaie gelatina în apă rece, se topeşte la cald, în bain-marie, fără a o fierbe, apoi se lasă la răcit. Se amestecă 2/3 din gelatină cu iaurtul simplu, zahărul pudră şi frişca bătută, iar restul de gelatină se amestecă cu iaurtul de căpşuni.
Se aşază peste blatul tortului crema din iaurtul de fructe, iardeasupra crema din iaurtul simplu, având grijă să fie bine nivelate. Pentru ornare, se fierbe zahărul cu apa până se formează un sirop bine legat. Se adaugă zeama de lămâie, se ia de pe foc, se adaugă gelatina înmuiată şi se lasă la răcit. Fructele se aşază deasupra tortului şi peste ele se toarnă siropul. Tortul de căpşuni şi cremă de iaurt cu blat de biscuiţi se lasă la rece câteva ore până se întăreşte bine, se transferă pe un platou şi se serveşte.