Tort de ciocolată

tort de ciocolata jpeg

Cititoarea noastră din Bucureşti, Andreea Ilinca ne încântă cu o reţetă fabuloasă de tort de ciocolată.

Ingrediente

Blat:

3 ouă 150 g zahăr 100 ml lapte călduţ 100 ml ulei 180 g făină 2 linguri de cacao 1 plic praf de copt 1 vârf de cuţit de sare

Cremă:

350 ml frişcă lichidă

5 linguri pline de miere

Sirop:

100 ml apă

2 linguriţe de zahăr

2 linguriţe esenţă de rom

Decor:

1 ciocolată cu lapte

căpşuni

un bol mic rotund (pentru forma de coşuleţ din ciocolată)

Preparare

Baţi cu mixerul frişca lichidă până se întăreşte, apoi adaugi mierea şi continui să mai mixezi la treaptă mai mică. Dai frişca la frigider până la asamblarea tortului. Pentru coşuleţul de ciocolată, umpli un bol mic cu apă şi-l bagi la congelator până când apa îngheaţă bine. Rupi ciocolata bucăţele, o pui într-o pungă, pe care o introduci în apă călduţă până se topeşte ciocolata.

Scoţi gheaţa din frigider şi o răstorni pe un fund de lemn. Tai vârful pungii de ciocolată şi decorezi rapid forma de gheaţă, având grijă să pui mai multe straturi de ciocolată. Ciocolata se va întări imediat pe formă şi se va desprinde uşor. Dai repede coşuleţul de ciocolată la congelator pentru a se întări bine.

Pentru blat, mixezi ouăle cu zahărul 2-3 minute. Apoi adaugi, pe rând, laptele călduţ, uleiul, făina amestecată în prealabil cu cacaua şi cu praful de copt, adaugi şi sarea şi mixezi la prima treaptă până se încorporează tot. Tapetezi o tavă rotundă (diametrul de 26 cm) cu hârtie de copt. Separi compoziţia în două părţi egale şi torni prima jumătate în forma de tort. Dai la cuptor pentru maximum 10 minute, la foc mic-mediu. Scoţi prima foaie din cuptor şi o laşi la răcit.

La fel procedezi şi cu a doua foaie. Pe un platou pui prima foaie, o însiropezi şi adaugi un strat generos de frişcă. Decupezi al doilea blat cu o formă din metal-floricică, iar floricelele din blat rămase le păstrezi pentru decorarea tortului.

Pui şi a doua foaie peste frişcă, fără săapeşi, iar în golurile rămase de la flori pui frişca şi căpşunile. Ornezi tortul cu ciocolată topită, iar pe margini pui floricelele. Scoţi coşuleţul de ciocolată din congelator şi-l poziţionezi în mijloc, apoi îl umpli cu căpşuni.