Tortellini cu pui

tortellini cu pui shutterstock 78208699 jpeg

Pastele umplute cu carne şi-au făcut loc uşor în bucătăria noastră, migrând din cea italiană. Şi a înceoput să ne placă atât de mult , că aproape că ne vine să le gătim în fiecare săptămână. Motiv pentru care , iată, săptămâna aceasta vă propunem şi noi o reţetă.

Ingrediente

300 g piept de pui 300 g tortellini 200 g smântână de gătit 2 linguri făină 2-3 căţei de usturoi 1 legătură pătrunjel 3 linguri parmezan 3 linguri ulei de măsline sare piper

Cum se prepară

Se pun tortellini la fiert în apă clocotită cu sare şi se fierb 10‑11 minute. Când sunt gata, se scot într-o strecurătoare, se clătesc sub jet de apă rece şi se pun la scurs.

Pieptul de pui se taie felii subţiri, se unge cu ulei de măsline şi se presară cu sare şi piper, după gust. Se frig feliile de carne într-o tigaie de teflon sau pe grătar, apoi se taie fâşii subţiri.

Se curăţă usturoiul, se zdrobeşte cu lama unui cuţit şi se căleşte într-o tigaie cu ulei încins, după care se scoate. Se adaugă peste ulei smântâna amestecată cu făina şi se dă

sosul în câteva clocote. Se adaugă pastele scurse, pieptul de pui, pătrunjelul tocat fin, parmezanul şi se lasă pe foc un minut, cât să se pătrundă aromele. Se servesc calde.

sursa foto: Shutterstock



Recente

cuptor cu microunde shutterstock 1060457837 jpg
ulei de masline shutterstock 403638466 jpg
pulled pork shutterstock 1673261689 jpg
chiftele de rosii tomatokeftedes shutterstock 2103366965 jpg
image png
image png
3 banane jpg jpeg
fructe de mare jpg
cum alegi carnea jpg
suberek cu carne shutterstock 572050978 jpg
Clătite Qatayef  shutterstock 288837386 (1) jpg
conopida reteta vegana shutterstock 1503266795 jpg
cassoulet rață fasole shutterstock 341364947 jpg
involtini rulouri carne shutterstock 1788453905 jpg
ciocolata shutterstock 1375236380 jpg
pui kiev shutterstock 2034594404 jpg
cozonac visine shutterstock 2019888323 jpg
kugel budinca de cartofi  shutterstock 2018235002 jpg
castraveti covasiti shutterstock 2037878684 jpg
zacusca de vinete horia virlan shutterstock 1824405308 jpg