Turtă dulce

Deserturile sunt bucuria celor mici de Crăciun, dar nici cei mari nu pot rezista aromelor inconfundabile care umplu casa. Vă prezentăm o reţetă de turtă dulce, potrivită pentru zilele de Sărbători petrecute în familie.
Dificultate medie/Preparare: 1 h 30'/30 de bucăţi
Ingrediente
300 g miere
250 g zahăr
200 g unt
750 g făină
4 ouă
2 linguriţe ghimbir uscat
2 linguriţe scorţişoară măcinată
2 linguriţe cacao pudră
4 linguriţe praf de copt
5 picături ulei de portocală
creioane cu pastă comestibilă pentru decor
Mod de preparare:
Amesteci untul moale cu mierea, ouăle, zahărul şi cu uleiul de portocale. Adaugi făina, ghimbirul, scorţişoara, pudra de cacao şi praful de copt. Frămânţi bine aluatul, îl aduni într-o bilă, îl înveleşti în folie alimentară şi-l dai la frigider 30 de minute.
Întinzi aluatul pe masa presărată cu făină. Vei obţine o foaie cu grosimea de 0,5-0,7 cm. Cu ajutorul formelor pe care le doreşti, decupezi aluatul şi pui figurinele obţinute pe o tavă cu hârtie de copt. Dai tava la cuptorul preîncălzit la 180 °C 20-25 de minute. După ce s-au răcit, decorezi turtele dulci cu ajutorul creioanelor cu pastă comestibilă.
FOTO: Profimedia