Uite cum se face cel mai bun hamburger

Cei mici adoră acest preparat şi de multe ori te vezi nevoită să te opreşti la restaurante pentru a le satisface această poftă. Dar el se poate prepara şi acasă! Uite cum se face cel mai bun hamburger.
De ce ai nevoie pentru hamburger
500 g carne tocată de vită
sare
piper
200 g ciuperci feliate
1 ceapă
ulei
felii de brânză cheddar
chifle cu susan
maioneză
salată verde
roşii
Cum se prepară cel mai bun hamburger
Încingi ulei în tigaie. Condimentezi carnea cu sare şi piper după gust, formezi chiftele mărişoare, pe care le rumeneşti în tigaie pe ambele părţi.
Tai felii ciupercile şi tai solzişori ceapa. Le amesteci, adaugi puţin ulei, sare şi piper şi le laşi pe foc, într-o tigaie, până când se rumenesc. Amesteci din când în când. De îndată ce chiftelele de carne s-au pătruns le acoperi cu felii de brânză.
Tai chiflele în jumătate, pui salată, felii de roşii, chiftelele de carne, maioneză, ceapa şi ciupercile şi acoperi cu a doua felie de chiflă.