Ardei umpluţi cu carne de porc şi vită

ardei umpluti jpeg

Dacă vrei să le dai un plus de savoare ardeilor tăi umpluţi, încearcă acest amestec de carne de porc şi de vită. Reţeta este extrem de simplă, iar la final, preparatul îţi va încânta toate simţurile.

Ingrediente

12 ardei 700 g carne tocată (amestec porc şi vită ½ pahar orez 2 cepe 1 ou 1 legătură mărar 1 legătură pătrunjel 1 praz, numai partea albă 1 l supă de legume 2 linguri de bulion sare piper 1-2 dovlecei

Mod de preparare

Pregăteşti ardeii. Îi speli, le tai cotoarele şi le scoţi seminţele, apoi îi pui cu gura în jos să se scurgă. Toci ceapa, prazul şi verdeaţa şi le pui peste carnea tocată. Adaugi oul, orezul şi amesteci compoziţia. Potriveşti de sare şi piper. Umpli ardeii şi îi aşezi într-un vas mare unul lângă altul. Tai dovleceii felii şi le aşezi deasupra umpluturii de carne. Acoperi cu capac. Torni supa de legume şi dai la cuptorul încins. Când sunt aproape fierţi, diluezi bulionul cu apă fierbinte şi torni peste ardei. Laşi până scade sosul şi opreşti focul. Serveşti ardeii cu sos, cu smântână sau cu iaurt.