Pastele au devenit unul dintre alimentele cele mai populare în întreaga lume. Ştiai că poţi prepara cu ele şi deserturi savuroase? Iată o reţetă de budincă cu tagliatelle şi cireşe cum n-ai mai mâncat!

Ingrediente

800 g paste tagliatelle

200 g ciocolată menaj

100 g zahăr pudră

5 oua

4 linguriţe esenţă de rom

200 ml smântână dulce

50 g unt

Pentru decor

cireşe glasate sau cireşe proaspete

zahăr pudră

Preparare

1. Fierbi tagliatellele conform instrucţiunilor de pe ambalaj. Le scurgi într-o sită şi le aşezi într-o tavă rotundă termorezistentă pe care o tapetezi în prealabil cu unt şi făină. Acoperi cu un capac.

2. Într-un vas, pe baie de aburi, topeşti ciocolata în smântâna dulce, adaugi untul şi zahăr pudră amestecând cu un tel. Laşi la răcit şi adaugi esenţa de rom. Separat, baţi ouăle spumă şi le adaugi peste amestecul de ciocolată.

3.  Torni compoziţia peste tagliatelle şi amesteci totul cu o lingură. Dai la cuptor 30-40 minute, până când budinca se încheagă bine. Laşi la răcit, presari zahăr pudră şi decorezi budinca cu cireşe glasate sau proaspete.

Loading...