Cea mai bună vişinată preparată în casă

visinata jpeg

Atunci când cauţi o reţetă simplă pentru o băutură alcoolică preparată în casă, de ce să nu încerci o delicioasă vişinată? Lăsată o vreme deoparte, ca alcoolul să intre în fructe, vişinata va fi gustoasă la toamnă sau la iarnă, când îţi vei turna într-un păhăruţ.

Ingrediente

800 g zahăr 2 kg vişine 1 litru alcool de 90 º

Mod de preparare

Alegi vişinele frumoase, bine coapte şi întregi. Le speli, le rupi codiţele, şi le pui în sticle mari sau în damigene de 3-4 litri ori chiar mai voluminoase.

Aşezi, alternativ, un rând de vişine, unul de zahăr, din nou vişine şi iar zahăr şi repeţi. La final, peste fructe torni alcoolul. Reţine că acesta nu trebuie să cuprindă complet vişinele; alcoolul poate ajunge până la jumătatea recipientului sau puţin peste.

Scuturi sau agiţi din când în când sticla sau damigeana, astfel încât toate vişinele să fie îmbibate în alcool. Astupi sticla şi o dai la soare. După câteva săptămâni, vişinata este gata.

image

Foto: 123 rf

Vişinată cu vodcă

Vişinată cu vodcă

Vişinată cu ţuică

Vişinată cu ţuică

Vişinată cu zmeură de câmp

Vişinată cu zmeură de câmp