Cel mai pufos tort „înţepat“, cu cocos şi frişcă

tort intepat cu nuca de cocos jpeg

Aceasta este una dintre cele mai uşoare reţete de deserturi cu nucă de cocos. În cel mai scurt timp, vei obţine un desert delicios, foarte pufos şi foarte însiropat. Îl poţi numi chiar un tort „înţepat“, pentru că, aşa cum vei descoperi în modul de preparare, această etapă are un rol esenţial în această reţetă.

Ingrediente

Pentru blat

325 g făină 414 g zahăr 3 linguriţe praf de copt 1 linguriţă sare 240 ml lapte 120 ml ulei 1,5 linguriţe esenţă de nucă de cocos 2 ouă mari 180 ml apă fierbinte 180 ml lapte condensat îndulcit 120 ml smântână de cocos

Pentru topping

480 ml smântână pentru frişcă

115 g zahăr pudră

1,5 linguriţe esenţă de nucă de cocos

100 g fulgi de cocos prăjiţi

Mod de preparare

Preîncălzeşti cuptorul la 180 de grade Celsius şi ungi o tavă de tort cu puţin ulei. Adaugi făina, zahărul, praful de copt şi sarea într-un vas mare şi le amesteci, apoi dai deoparte compoziţia. Separat, combini în alt vas laptele, uleiul, esenţa de nucă de cocos şi ouăle şi le amesteci bine.

Torni ingredientele lichide peste cele uscate şi baţi cu un mixer până la omogenizare. Torni aluatul în tava pregătită şi dai la cuptor 28-30 de minute sau până când trece testul cu scobitoarea. (Aceasta trebuie să iasă cu câteva firimituri umede de blat). Scoţi blatul din cuptor şi faci câteva găuri pe toată suprafaţa lui, înţepându-l cu o furculiţă.

Combini laptele condensat şi smântâna de cocos şi torni amestecul peste blatul de tort, lăsând compoziţia cremoasă să intre în găurile făcute cu furculiţa. Laşi blatul să se răcească complet.

Pentru topping, pui smântâna pentru frişcă, zahărul pudră şi esenţa de nucă de cocos într-un bol mare, amesteci cu mixerul la viteză mare, până obţii o spumă tare.

Întinzi frişca bătută peste tort şi îl acoperi cu fulgii de nucă de cocos prăjiţi în prealabil. Dai desertul la frigider câteva ore, înainte să îl serveşti.

Sursa + foto: www.lifeloveandsugar.com

www.lifeloveandsugar.com