Escalop de porc cu ciuperci şi sos alb

escalope jpeg
  • Porții: 3
  • Timp total: 1h
  • Pregătire: 20 min
  • Gătire: 40 min
  • Categorie: fel principal

Ingrediente

700 g cotlet de porc tăiat felii

250 g ciuperci

2 linguri ulei

2 linguri făină

1 lingură smântână

250 ml supă de legume

2 căţei de usturoi

sare

piper

Mod de preparare

Pentru început, se bate carnea pe ambele părţi, dacă aceasta este tăiată în felii mai groase, apoi se condimentează.

Ciupercile de curăţă de codiţe şi coaja de la suprafaţă şi apoi se taie în feliuţe, la fel şi usturoiul.

Se încinge uleiul în tigaie, apoi se pune pe foc usturoiul cât să dea gust uleiului, după care se scoate.

Se dau feliile de cotlet prin făină, apoi se prăjesc la foc mediu până se rumenesc.

Se scot şi se păstrează acoperite să fie calde.

Se pun în aceeaşi tigaie ciupercile, iar după ce s-au rumenit şi au scăzut, se pune înapoi şi canrea, apoi se toarnă supa de legume cât să acopere totul.

Se condimentează cu sare şi piper, apoi se găteşte la foc mediu încă 5-7 minute.

Aproape de final, se adaugă smântâna, se lasă încă un clocot şi se serveşte cu pătrunjel deasupra.