FOTO Tort cu frişcă şi fructe de pădure

tort cu frisca si fructe de padure jpeg

Cunoscută de sute de ani pentru proprietăţile ei tonifiante, zmeura este slab calorică, fiind deci interesantă pentru cei care doresc să slăbească, aidoma căpşunilor. Zmeura este de asemenea o sursa bună de mangan. Iată o serie de motive, plus multe altele pentru care să prepari acest tort cu frişcă şi fructe de pădure.

Tort cu frişcă şi fructe de pădure - Ingrediente

180 g făină 60 g zahăr pudră 120 g unt 1 lingură coajă de lămâie rasă 1 ou

250 ml frişcă

400 ml smântână

1 lingură suc de lămâie

150 g zahăr pudră

1 pachet zahăr vanilat

8 foi gelatină

100 g afine

100 g zmeură

100 g mure

100 g căpşuni

1 pachet jeleu pentru tort

50 g fulgi de migdale

Tort cu frişcă şi fructe de pădure - Mod de preparare

Pentru blat, se cern făina cu zahărul pudră, se adaugă untul tăiat cubuleţe, coaja de lămâie, oul, se frământă un aluat potrivit de tare şi se pune în frigider pentru 30 de minute.

image

Se întinde aluatul în foaie, se aşază pe fundul unei forme de tort detaşabilă, cu diametrul de 24 cm, unsă şi tapetată şi se înţeapă cu o furculiţă. Se introduce în cuptorul preîncălzit la 200° C, 20 de minute, după care se lasă să se răcească în formă.

image

Se pune gelatina la înmuiat în 100 ml de apă rece aproximativ 10 minute, apoi se topeşte pe foc, dar fără să dea în clocot.

image

Se amestecă frişca bătută bine cu smântâna, sucul de lămâie, zahărul pudră şi vanilat. Se adaugă gelatina topită şi se omogenizează bine.

image

Se adaugă în cremă jumătate din fructele spălate şi scurse şi se amestecă uşor. Se toarnă în formă peste blat, se netezeşte şi se dă la frigider pentru o oră.

image

Se aşază deasupra tortului fructele rămase şi se toarnă jeleul preparat conform instrucţiunilor de pe ambalaj. Se lasă la rece cel puţin 3-4 ore. Se scoate din formă şi se tapetează marginile cu fulgi de migdale.

image