Marmeladă de căpşuni

marmelada de capsuni jpeg

În această perioadă, profită de gustul căpşunilor şi prepară-ţi o delicioasă marmeladă, pe care o poţi consuma ori de câte ori ţi se face poftă de aceste fructe zemoase şi dulci.

Marmeladă de căpşuni - Ingrediente

1 kg căpşuni 600 g zahăr

Mod de preparare

Speli bine căpşunile, le rupi codiţele şi le laşi deoparte, într-o sită, ca să se scurgă apa. Le pui într-o cratiţă, adaugi zahărul şi le laşi aşa câteva ore sau peste noapte, ca să îşi lase zeama. Le fierbi apoi la foc mic, până se topeşte complet zahărul. Dai flacăra mai mare şi le ţii pe foc în continuare, amestecând rar cu o lingură de lemn, apoi din ce în ce mai des, ca să nu se prindă de fundul vasului.

Când compoziţia începe să stropească, întocmai ca la mămăligă, iei puţină marmeladă pe o farfurie şi o dai la rece, ca să îi faci proba. Dacă se încheagă când s-a răcit şi fructele nu mai lasă suc, este gata.

Pui marmelada de căpşuni în borcane încălzite şi curate, o laşi neacoperită până când se răceşte, apoi pui capace la borcane sau le legi şi le păstrezi în cămară. Dacă vrei să faci marmeladă de fragi, modul de preparare este acelaşi.

image

Foto: pixabay.com