Îngheţată de cafea cu lapte şi ciocolată

inghetata de cafea cu lapte si ciocolata jpeg

Reţeta zilei de azi este una simplă, de îngheţată de cafea cu lapte şi ciocolată cu care te ve simţi răsfăţat încă de la startul săptămânii. Amestecă toate ingredientele din listă, prepară-le aşa cum găseşti indicaţiile mai jos şi ai obţinut sigur unul dintre cele mai gustoase deserturi.

Îngheţată de cafea cu lapte şi ciocolată - Ingrediente

200 ml lapte 200 g zahăr 100 g cafea instant 3 ouă 1 praf de sare 1 linguriţă esenţă de vanilie 600 ml smântână dulce pentru frişcă 80 g ciocolată rasă topping de ciocolată

Îngheţată de cafea cu lapte şi ciocolată - Cum se prepară

Se pune laptele la foc şi când ajunge la punctul de fierbere, se dă deoparte. Se adaugă cafeaua şi jumătate din cantitatea de zahăr. Separat, se bat ouăle într-un vas adânc, se adaugă treptat laptele cu cafea, zahărul rămas şi praful de sare, amestecând continuu. Se pune din nou compoziţia la foc mic, amestecând permanent, timp de 3-4 minute, până se îngroaşă. Se ia de pe foc. După ce se răceşte complet, se adaugă esenţa de vanilie şi smântâna. Se pune la congelator, se scoate la fiecare 30 de minute şi se amestecă pentru a nu se forma ace de gheaţă. Se adaugă fulgii de ciocolată, apoi se lasă să îngheţe. Îngheţata de cafea cu lapte şi ciocolată se serveşte cu topping de ciocolată.