FOTO Ruladă de ciolan afumat cu pui şi bacon

rulada de ciolan afumat cu pui si bacon jpeg

Când cumperi ciolanul afumat, ai mare grijă la cel dezosat. De multe ori arată bine, este mare, dar sub pielea opărită poate fi injectată apă sărată, să îi dea volum. Înainte de a-l prepara, pârleşte-l bine, la flacăra aragazului, ca să îndepărtezi posibilele fire de păr rămase, ascunse sub şorici. Speli ciolanul mai întâi cu apă călduţă, apoi îl treci prin jet de apă rece. Când îl pui la cuptor, crestează-l în câteva locuri unde este stratul de carne mai gros, ca să se pătrundă bine.

Ingrediente

1 ciolan afumat dezosat 4 rondele piept de pui 4 felii bacon 1 ţelină medie 1 ceapă 1 căpăţână usturoi 50 g făină 100 ml vin alb 1 linguriţă boia dulce 1/2 linguriţă boia iute 2 linguri pastă tomate varză murată 2-3 fire ceapă verde sare piper 100 ml apă

Mod de preparare

Înfăşori cele patru ronde­le de pui cu bacon şi apoi înfigi la capete câte o scobitoare. Dacă pieptul de pui stă bine învelit în felia de bacon, poţi renunţa la scobitori.

image

Crestezi ciolanul în patru locuri, apoi le umpli cu rondelele de pui. Cu o aţă alimentară legi rulada şi o aşezi într-o tavă, o acoperi cu folie de aluminiu, având grijă să nu atingă preparatul, şi o dai la cuptorul încins în prealabil. După 45 de minute, la foc mediu, verifici dacă s-a fript şi o scoţi din cuptor.

image

Într-un vas amesteci pasta de tomate, apa, ceapa şi usturoiul tăiate mărunt, vinul, o jumătate de ţelină tocată bucăţi mici şi fierbi compoziţia pe foc mic, amestecând continuu. Într-un alt recipient pui câteva felii de ţelină la fiert.

image

Presari treptat în sosul cald făina şi condimentezi, după gust, cu sare, piper, boia dulce şi iute, apoi iei de pe foc şi strecori. Îl serveşti alături de ruladă, pe pat de salată de varză murată şi rondele de ceapă verde. Dacă serveşti rulada cu ţelină fiartă, vei descoperi un gust şi mai intens al afumăturii.

image