Sangria cu vin roze, cea mai răcoritoare băutură
Răsfaţă-te cu un pahar de Sangria, preparată cu vin roze. Este o băutură cu o consistenţă uşoară, delicioasă şi de culoare roz. Este exact ceea ce ai nevoie când îţi inviţi la masă prietenii şi familia şi vrei să le oferi ceva diferit.
Ingrediente
750 ml vin roze 1 cană suc de grepfrut roz, proaspăt stors 180 ml bourbon 125 g miere 60 ml lichior de zmeură 300 g pepene roşu, tăiat cubuleţe sau biluţe 1 cană şi ½ căpşuni proaspete, feliate 180 g zmeură proaspătă
Mod de preparare
Foloseşti o unealtă specială de inox, dacă doreşti, ca să obţii 2 căni de biluţe dintr-o felie mare de pepene roşu sau o tai cubuleţe. Feliezi căpşunile.
Torni vinul roze, sucul de grepfrut, bourbonul, mierea şi lichiorul de zmeură într-o carafă mare. Amesteci bine până când mierea s-a dizolvat în compoziţia de alcool. (Dacă mierea ta este mai groasă, încălzeşte-o puţin înainte de a o adăuga peste celelalte ingrediente, ca să se mai subţieze.) Apoi adaugi biluţele sau cubuleţele de pepene roşu şi feliuţele de căpşuni. Acoperi carafa şi o dai la frigider cel puţin 2 ore.
După acest interval, scoţi de la rece, amesteci şi guşti ca să vezi dacă sangria este suficient de dulce. Dacă doreşti, mai adaugi miere. Dacă este prea tare şi crezi că are prea mult alcool, o serveşti cu gheaţă multă. Când eşti gata să o serveşti la masă, adaugi zmeura proaspătă şi o torni în pahare nu foarte înalte.
Sursa + foto: www.aspicyperspective.com
Sangria acidulată cu mere şi rodie
Sangria acidulată cu mere şi rodie
Sangria, o băutură delicioasă pentru mesele festive
Sangria, o băutură delicioasă pentru mesele festive