Testează şi tu această reţetă de granola, un mic dejun alcătuit din fulgi de ovăz, nuci, miere sau alt tip de îndulcitori. Jamie Oliver recomandă această reţetă simplă, iar micul dejun este gata în doar 40 de minute.

Ingrediente

200 g mix de nuci
400 g fulgi de ovăz
100 g seminţe de dovleac sau de floarea-soarelui
½ linguriţă scorţişoară
2 linguri miere
100 ml ulei
200 g căpşuni
200 g zmeură
100 g mix de fructe uscate (stafide, afine, merişoare, cireşe, caise tocate)
500 ml iaurt simplu

Mod de preparare

Încălzeşti cuptorul la 180 °C. Pui nucile într-o pungă de plastic, scoţi tot aerul din ea şi o sigilezi. Le loveşti cu un făcăleţ până când sunt uşor zdrobite, apoi le răstorni într-un bol mare şi adaugi fulgii de ovăz, seminţele (de dovleac sau de floarea-soarelui) şi scorţişoara.

Încălzeşti mierea şi uleiul, ca să se topească, apoi le încorporezi în compoziţia de fulgi de ovăz cu o lingură de lemn, până când toate ingredientele sunt acoperite de meire.

Răstorni compoziţia într-o tavă sau două de copt şi o nivelezi, într-un strat egal, cu o lingură de lemn.

Dai tava la cuptorul încălzit şi o laşi 35 de minute, răsucind-o la fiecare 10 minute, ca să obţii o culoare uniformă, sau până când compoziţia devine crocantă şi este rumenită.

Între timp, cureţi şi tai căpşunile în jumătăţi, le pui într-o cratiţă cu zmeura şi le încălzeşti la foc mediu, 10 minute. Scoţi tava din cuptor şi laşi să se răcească, apoi adaugi fructele uscate şi ai obţinut o delicioasă granola!

Serveşti granola în boluri mici sau în pahare de sticlă. Torni iaurt la fiecare porţie şi pui cu lingura din compoziţia de fructe calde.

Sursa + foto: www.jamieoliver.com

Loading...