Prăjitură cu mac şi caise din compot

prajitura cu mac si caise jpeg

Apreciat în special în anotimpul rece, compotul are o istorie lungă în spate. A fost inventat în Franţa, în secolul al XVII-lea, de un tânăr căruia armata franceză i-a oferit 12.000 de franci ca să conceapă o modalitate de conservare a fructelor, pentru a fi mâncate ca desert. Încearcă şi tu această reţetă şi răsfaţă-te cu o delicioasă prăjitură cu mac şi caise.

Ingrediente

400 g făină 300 g zahăr 100 g unt 120 ml ulei 3 ouă 250 g iaurt 7 g praf de copt 1 praf de sare ½ linguriţă cardamom 400 g caise din compot 2 linguri mac

Mod de preparare

Amesteci făina cu cardamomul, praful de copt şi cu sarea. Separat, mixezi untul moale cu zahărul. Torni uleiul şi mixezi din nou. Adaugi ouăle, unul câte unul, mixând aproximativ câte 1 minut după fiecare. La final, adaugi amestecul de făină şi iaurtul. Torni jumătate din compoziţie într-o tavă tapetată cu hârtie de copt.

Restul aluatului îl amesteci cu macul şi-l torni în tavă peste celălalt aluat şi pui caisele din compot. Dai tava la cuptorul preîncălzit la 180 °C, 45-50 de minute.