Prăjitură cu magiun şi nucă

1 shutterstock 1489990904 jpg jpeg

Un deliciu sănătos, fără zahăr, este chiar prăjitura cu magiun şi nucă. Este atât de delicioasă încât vei pofti la încă o porţie!

Ingrediente

Pentru foi 

  • 2 ouă 
  • 12 linguri ulei 
  • 12 linguri iaurt de băut 
  • 15 g îndulcitor 
  • 400-450 g făină 
  • ½ linguriţă bicarbonat 
  • ½ linguriţă praf de copt 
  • 1 praf de sare

Pentru cremă 

  • 500 g magiun sau gem de prune fără zahăr 
  • 200 g nucă 
  • 1 esenţă de rom 

Pentru glazură 

  • 100 g ciocolată fără zahăr 
  • 30 g unt 
  • miez de nucă, pentru ornat 

Mod de preparare 

Amesteci ouăle cu îndulcitorul şi cu praful de sare, apoi, cu un tel, încorporezi uleiul şi iaurtul. Adaugi făina cernută şi amestecată cu bicarbonatul şi cu praful de copt. Frămânţi până obţii un aluat omogen, iar dacă mai e nevoie adaugi făină. Îl înveleşti în folie alimentară şi îl laşi la rece 30 de minute.

Împarţi aluatul în trei, întinzi cu sucitorul trei foi dreptunghiulare (20×35 cm), groase de jumătate de centimetru. Le coci în tavă cu hârtie de copt, 12-15 minute, la foc mediu, până se rumenesc uşor. 

Pentru cremă, amesteci magiunul cu nucile măcinate şi cu esenţa de rom. Asamblezi prăjitura, alternând foile cu straturi de umplutură. 

Pentru glazură, topeşti ciocolata cu untul pe baie de aburi. O laşi la răcorit, apoi torni glazura peste prăjitură şi o nivelezi. O dai la frigider peste noapte. Decorezi cu miez de nucă. 

Poftă bună! 

FOTO: Shutterstock.com 

Încearcă şi reţeta de Prăjitură cu mălai şi suc de portocale

1 shutterstock 247052770 jpg jpeg