Macaroane milaneze (reţetă din Epoca de Aur)

Macaroane milaneze... ca-nainte de 89! Nu cred ca pe vremea "Epocii de Aur" să fi fost vreo criză la macaroane. Rudimentare şi grosolane, erau totuşi gustoase atâta vreme cât mesenilor le erau străine spaghetele, penele sau rigatoni de astăzi. În perioada comunistă, pe lângă cartofi şi varză, macaroanele erau ingredientele de bază ale meselor de zi cu zi. Să nu mă bănuiţi de nostalgii... dar reţetele astea fac parte din istoria noastră culinară. Aşa că se cuvine să recapitulăm, din când în când.

De regulă, macaroanele le mâncam sub formă de budincă. Brânză de casă, lapte şi ouă de ţară de la bunici şi unt cumpărat de la o "cunoştinţă", care-l aducea la calup, învelit în plastic. Era gras, de o culoare galbenă, care mi se părea nefirească (constrastând puternic cu albul margarinei cu care ungeam sandvişurile pentru şcoală) şi foarte tare.

Ei bine, pentru un pachet mai zdravăn de macaroane (cam 700 de grame) erau necesare cam un sfert de kilogram de parizer (sau alt mezel, după posibilităţi), o jumătate de litru de sos tomat, 250 g unt (care putea fi înlocuit cu margarina, în caz de necesitate culinară). Mai întâi, se călea în o parte din cantitatea de unt parizerul tocat, turnându-se şi sucul de roşii.

Unele gospodine mai adăugau şi o ceapă-două, pentru gust, şi poate puţin usturoi. Într-o tavă unsă bine cu restul de unt se puneau macaroanele fierte, compoziţia de parizer cu sos şi se lăsau în cuptor, având grijă să se înţepenească bine uşa cuptorului, folosind ustensile improvizate (ca un făcut, nu cred că am văzut în acea vreme vreun cuptor care să nu fie "dotat" cu un dop de plută, ca să nu răsufle şi să se lase copturile). În unele cărţi de bucate însă gospodinele erau îndemnate să pregătească pentru familie macaroane milaneze.

Dacă oricum nu vor putea să viziteze oraşul italian, măcar să-l guste bucată cu bucată. Apropo – umbla o vorbă-n epoca aceea: cărţile de bucate erau cele mai grozave cărţi de ficţiune ale vremii! Însă reţeta care urmează nu are nimic ficţional în ea. Doar numele, căci cei din Milano n-ar fi gătit niciodată macaroanele aşa...