Tort din aluat foitaj şi cremă

1 profimedia 0174028178 jpg jpeg

O felie de prăjitură ascunde în ea un răsfăţ al simţurilor. Aromate şi îmbietoare, aceste deserturi trebuie savurate alături de cei dragi. Cu siguranţă, dacă faci reţeta propusă de noi, îi vei cuceri!;

  • Porții: 1 tort
  • Timp total: 1 h
  • Pregătire: 30 min
  • Gătire: 30 min
  • Categorie: torturi, prajituri

Ingrediente

● 3 bucăţi aluat foitaj

Pentru cremă

● 200 g ciocolată neagră

● 350 ml smântână lichidă

● 500 g compot de piersici

● 250 g căpşuni

● 30 g zahăr pudră

Mod de preparare

Scurgi piersicile. Cele trei bucăţi de aluat le decupezi sub formă de cerc, le pui pe tavă cu hârtie de copt şi le dai la cuptor 15 minute, la 180 °C.

Între timp, topeşti ciocolata pe baie de aburi. Adaugi 150 ml smântână lichidă şi laşi amestecul să se răcească. Baţi restul de smântână până devine cremoasă. Când ganache-ul de 

ciocolată s-a răcit, îl amesteci cu frişca şi dai crema la frigider.

Feliezi piersicile din compot şi căpşunile proaspete. Însiropezi cele trei bucăţi de aluat cu compotul de piersici. Aşezi prima foaie, întinzi o parte din cremă şi felii de piersici, o pui pe cea de-a doua, iar cremă, felii de căpşuni şi ultima foaie. Serveşti tortul decorat cu zahăr pudră, cremă de ciocolată şi fructe.

FOTO: Profimedia