Varză roşie murată, cu mere (sistemul digestiv)

Varza rosie murata, cu mere sistemul digestiv jpeg

Dacă ţi-ai propus să ai mai multă grijă de digestia ta, prepară-ţi acasă o varză roşie murată cu puţin coriandru, pentru a ajuta la vindecarea sistemului tău digestiv. Începe fiecare masă cu o lingură cu vârf de alimente fermentate, precum varza roşie, pentru a pune în funcţiune sistemul digestiv.

Ingrediente (borcan de 2 litri)

3 kg varză roşie tocată

20 de boabe de ienupăr, pisate cu pistilul într-un mojar

30 de seminţe de coriandru, măcinate cu pistilul într-un mojar

300 g mere verzi, date prin răzătoare

60 g sare grunjoasă

Mod de preparare

Sterilizezi un borcan de sticlă de 2 litri. Speli borcanul în apă cu detergent de vase şi îl usuci. Torni apă fierbinte în el, îl goleşti şi îl aşezi într-o tavă de copt, la cuptorul preîncălzit la 140 de grade Celsius, până când este complet uscat.

Pui toate ingredientele într-un bol mare, ca să le amesteci. Folosind un făcăleţ, pasează varza cu celelalte ingrediente, astfel încât leguma să îşi lase o parte din sucurile naturale. Sarea ajută în acest proces, deoarece atrage în mod natural umezeala din alimente.

Atunci când amestecul din bol este acoperit cu o cantitate mică de lichid, înseamnă că este gata să fie turnat în borcanul sterilizat anterior.

Umpli borcanul de sticlă, lăsând un spaţiu gol de 3 cm până la capac. Foloseşti o spatulă de plastic pentru a apăsa varza în partea superioară a borcanului, ca să te asiguri că această compoziţie este scufundată în lichid.

Închizi borcanul şi îl laşi la temperatura camerei, departe de lumina directă a soarelui, trei săptămâni, înainte să verifici dacă a fermentat. Atunci când verifici compoziţia, foloseşte o lingură curată pentru a gusta dacă legumele au început să fermenteze.

După ce ai deschis borcanul, păstrează-l la frigider, cu capacul pus. Procesul de fermentaţie va încetini la temperaturi mai scăzute, iar varza murată în acest mod va rezista până la o lună.

Sursa + foto: www.telegraph.co.uk



Recente

cuptor cu microunde shutterstock 1060457837 jpg
ulei de masline shutterstock 403638466 jpg
pulled pork shutterstock 1673261689 jpg
chiftele de rosii tomatokeftedes shutterstock 2103366965 jpg
image png
image png
3 banane jpg jpeg
fructe de mare jpg
cum alegi carnea jpg
suberek cu carne shutterstock 572050978 jpg
Clătite Qatayef  shutterstock 288837386 (1) jpg
conopida reteta vegana shutterstock 1503266795 jpg
cassoulet rață fasole shutterstock 341364947 jpg
involtini rulouri carne shutterstock 1788453905 jpg
ciocolata shutterstock 1375236380 jpg
pui kiev shutterstock 2034594404 jpg
cozonac visine shutterstock 2019888323 jpg
kugel budinca de cartofi  shutterstock 2018235002 jpg
castraveti covasiti shutterstock 2037878684 jpg
zacusca de vinete horia virlan shutterstock 1824405308 jpg