Coroniţă din foitaj cu carne de pui, reţeta pas cu pas

Când vrei să prepari ceva mai special pentru cei dragi, fă această plăcintă sărată cu carne de pui. Va dispărea din tavă înainte să se răcească.
De ce ai nevoie pentru coroniţă
1 pachet aluat foitaj
400 g piept de pui fiert
100 ml suc de roşii
200 g cremă de brânză
condimente, după gust
Cum se prepară coroniţa
Pas 1
Tai aluatul decongelat în 16 triunghiuri, pe care le aşezi într-o tavă tapetată sub forma unei flori. Presezi uşor marginile triunghiurilor pentru a se lipi unele de altele.

Pas 2
Combini pieptul de pui tocat cu sucul de roşii, crema de brânză şi condimentezi, după gust. Pui umplutura pe marginile florii, lăsând petalele libere.

Pas 3
Treci aluatul de pe margine peste umplutură, astfel încât să o acoperi. Dai tava la cuptor 20-25 de minute, până se rumeneşte coroniţa.
