Cum faci cea mai bună friptură de vită. Trucuri de care să ţii cont

2 shutterstock 465836414 jpg jpeg

Să găteşti o friptură de vită delicioasă nu e chiar imposibil. Ai nevoie de doar patru ingrediente şi 45 de minute la dispoziţie, dar şi de o tigaie de fontă.

Cum faci cea mai bună friptură de vită, află mai jos:

- două bucăţi de antricot de mânzat - o linguriţă de sare grunjoasă - trei linguri de unt - trei căţie de unt - două fire de cimbru

Mod de preparare:

Scoate carnea din frigider cu 30-60 de minute înainte e a o găti, iar apoi pune-o pe o farfurie şi şterge-o cu prosoape de bucătărie pentru a îndepărta surplusul de apă.

Asezonează carnea cu sare pe ambele părţi, iar apoi încinge o tigaie de fontă timp de zece minute.

Pune fripturile în tigaia fierbinte şi găteşte-le pe o parte circa un minut, până când capătă crustă şi nu se mai lipesc. Întoarce-le pe cealaltă parte şi găteşte-le timp de încă un minut. Repetă procedeul încă patru minute, întorcând fripturile de încă două ori pe fiecare parte.

Ulterior adaugă în tigaie untul, usturoiul şi ierburile şi întoarce carnea. Înclină tigaia, ca să ai tot untul într-o parte şi unge fripturile. Întoarce-le şi repetă procedura.

Scoate fripturile pe farfurie şi lasă-le să se odihnează câteva minute. Serveşte-le calde.

FOTO Shutterstock