Plăcintă cu ton

Acest fel de mâncare este inspirat din bucătăria macedoneană care este deosebit de aromată, iar condimentele folosite (oregano, busuioc, usturoi, mărar, cimbru, seminţe de chimion, foi de dafin, mentă) îi dau o savoare cu totul specială. Din bucatele gustoase macedonene nu lipsesc brânza şi măslinele. Brânza este folosită la plăcinte şi la prepararea mâncărurilor. Piperchi ţârgâsiti este un fel de mâncare din ardei capia tăiat mărunt, care se prăjesc în ulei. Când se înmoaie, se adaugă roşiile, caşul zdrobit şi ouăle.
Ingrediente
400 g cartofi 8 linguri făină 4 ouă 1 ceapă 2 căţei usturoi ½ ardei gras galben ½ ardei gras roşu ½ ardei gras verde 2 linguri ulei 150 g smântână 100 g brânză rasă 200 g ton 1 legătură pătrunjel sare piper
Preparare
Cureţi cartofii, îi fierbi în apă cu sare şi îi dai pe răzătoare. Adaugi făina, un ou, sare şi frămânţi un aluat. Rumeneşti ceapa cubuleţe, adaugi usturoiul tăiat, apoi ardeii cubuleţe şi adaugi sare şi piper. Pui legumele într-un vas, adaugi ouăle rămase bătute, smântâna, brânza şi amesteci totul. Întinzi aluatul de cartofi într-o formă de tartă unsă şi tapetată cu făină, îmbraci şi pereţii, pui amestecul de legume şi tonul. Presari pătrunjelul tocat mărunt şi coci în cuptorul preîncălzit circa 30 de minute.