Tartă rustică cu căpşuni

1 shutterstock 1114567760 jpg jpeg

Cu un aluat fraged de se topeşte în gură, cu fructe aromate, această tartă e deliciul perfect după-amiaza, alături de o cafea!

Ingrediente

Pentru blat: 

175 g făină 

110 g unt 

1 praf de sare 

4-6 linguri apă rece 

Pentru umplutură: 

400 g căpşuni 

50 g zahăr 

10 g amidon 

coaja de la 1 lămâie 

esenţă de vanilie 

1 ou, pentru uns

Combini făina cu sarea, adaugi untul rece tăiat cubuleţe şi frămânţi până când obţii un aluat cu o consistenţă nisipoasă. Torni apă rece cât să se omogenizeze aluatul, apoi îl înfăşori într-o folie din plastic şi-l dai la rece 30 de minute.

Tai fiecare căpşună în 3-4 bucăţi, apoi le amesteci cu zahărul, amidonul, coaja de lămâie şi esenţă de vanilie, după gust. 3Întinzi o foaie rotundă din aluat, pe care o aşezi într-o tavă tapetată, având grijă să laşi marginile lungi. Pui în mijloc căpşunile, apoi aduci marginile peste umplutură şi le ungi cu oul bătut.

Dai tarta la cuptor, la 190 ˚C, 35-40 de minute.

FOTO SHUTTERSTOCK