Budincă de pâine

Budincă de pâine? Ar putea fi aşa ceva şi delicios?Noi spunem că da. Poţi încerca să te convingi singur.
Ingrediente pentru budincă de pâine
500 g pâine albă (veche de 3 zile) 250 ml lapte 50 ml rom 3 ouă 100 g stafide galbene 3 linguri pudră de cacao 3 linguri zahăr 1/2 linguriţă scorţişoară măcinată 50 g unt coaja unei lămâi rase 100 g miez de nucă cireşe confiate pentru decor
Mod de preparare pentru budincă de pâine
Se pune pâinea la înmuiat în lapte amestecat cu rom, câteva ore. Se stoarce cât mai bine, păstrând lichidul, şi se zdrobeşte cu o furculiţă, într-un castron. Se adaugă peste pâinea sfărâmată ouăle bătute, stafidele macerate, în prealabil, 30 de minute în rom, pudra de cacao, miezul de nucă zdrobit, zahărul frecat separat cu untul, scorţişoara măcinată şi coaja rasă de lămâie. Se omogenizează toate ingredientele.
Se întinde compoziţia într-o formă dreptunghiulară mai mică, unsă cu unt şi tapetată cu făină, se toarnă peste ea laptele şi romul stors din pâine şi se introduce budinca de pâine în cuptorul preîncălzit, pentru circa 45 de minute.
Se porţionează budinca de pâine direct în tavă, se ornează cu bobiţe de vişine glasate (sau din vişinată) şi se serveşte caldă sau rece.
Budinca de paine cu ciocolata si scortisoara