Budincă de varză cu carne

Preparatele cu varză sunt numai bune de pus pe masă, la început de toamnă. Pregăteşte o budincă cu carne, foarte gustoasă, pe care o poţi servi cu cartofi natur.
Ingrediente 150 g pastramă de porc 150 g caşcaval 250 g varză tocată 1 ardei iute 3 ouă 4 linguri pesmet 2 linguri ulei sare piper 1 ou, pentru uns 1 lingură sos de roşii sos de smântână cartofi natur pătrunjel
Mod de preparare
Opăreşti varza în apă cu sare până când se înmoaie, apoi o scurgi şi o storci de excesul de apă. O amesteci cu caşcavalul ras, pastrama de porc tăiată, ardeiul iute, fără seminţe, mărunţit, ouăle, pesmetul, sare şi piper, după gust.
Tapetezi o formă, aşezi compoziţia, o nivelezi şi o ungi cu oul bătut cu sosul de roşii. Dai budinca la cuptor până când se rumeneşte uşor. O serveşti cu cartofi natur, sos de smântână, cu roşii şi pătrunjel tocat.