Colac dulce bucovinesc

Ştiai că există colaci rituali, pentru fiecare moment important: botez, nuntă, înmormântare? Această reţetă este una care se încadrează cu succes între deserturile tradiţionale româneşti.
Ingrediente
Pentru aluat:
- 500 g făină
- 225 ml lapte
- 4 ouă
- 1 cub drojdie proaspătă
- 100 g zahăr
- 2 pliculeţe zahăr vanilat
- coaja de la 1 lămâie
- 100 g unt moale
- 1 praf sare
Pentru umplutura de nuci
- 300 g nuci măcinate
- 100 ml lapte
- 250 g zahăr
- coaja de la 1 portocală
Pentru umplutura de brânză
- 500 g brânză de vaci, scursă
- 2 ouă
- 150 g zahăr
- coajă de lămâie
Pentru umplutura de mac
- 300 g mac
- 150 ml lapte
- 150 g zahăr
- 1 pliculeţ zahăr vanilat
- 1 ou, pentru uns
Citeşte şi: Clătite cu sos de iaurt
Mod de preparare:
Pentru aluat, amesteci zahărul vanilat cu laptele călduţ. Topeşti untul şi îl laşi deoparte. Separi albuşurile de gălbenuşuri, baţi spumă albuşurile, iar gălbenuşurile le freci cu zahărul. Cerni făina şi freci drojdia proaspătă cu laptele, apoi le torni în făină, adaugi şi ouăle şi începi să frămânţi.
După ce aluatul începe să se lege pui untul, zahărul vanilat şi coaja de lămâie şi continui să frămânţi încă 15 minute. Acoperi aluatul şi îl laşi la dospit o oră.
Citeşte şi: Cele mai citite reţete din septembrie: Încearcă-le! Sunt delicioase!
Cele mai citite reţete din septembrie: Încearcă-le! Sunt delicioase!
Pentru umplutură, pui, în boluri separate, ingredientele pentru fiecare şi le amesteci până obţii o cremă. Împarţi aluatul în trei bile, apoi le întinzi cu sucitorul. Aşezi pe fiecare bucată de aluat câte o umplutură, rulezi, apoi le împleteşti şi aşezi colacul obţinut într-o tavă rotundă tapetată.
Mai laşi să dospească, apoi îl ungi cu oul bătut şi îl dai la cuptorul încins, la foc potrivit, până când trece testul cu scobitoarea.