Cozonac cu migdale

Încearcă un cozonac deosebit, cu multe migdale. Vei vedea cât este de delicios, iar cei mici vor gusta din el când nici nu s-a răcit bine.
Ingrediente
1 kg făină 350 ml lapte 300 g unt 5 ouă 400 g zahăr 100 g stafide brune 1 cub drojdie proaspătă 1 pliculeţ zahăr vanilinat 1 linguriţă sare 100 g migdale
Mod de preparare
Într-un castron, torni 50 ml de lapte cald şi-l amesteci cu o lingură de zahăr. Adaugi drojdia proaspătă şi dai maiaua la loc cald 20 de minute. Separat, amesteci 150 g de făină cernută cu restul de lapte, torni maiaua şi omogenizezi. Compoziţia o dai la loc cald, până îşi dublează volumul.
Separi gălbenuşurile de albuşuri. Mixezi gălbenuşurile cu sarea şi cu restul de zahăr până devin o cremă. Baţi albuşurile spumă. Aceste două amestecuri le adaugi, separat, la compoziţia cu făină. Torni, treptat, restul de făină, adaugi untul ţinut la temperatura camerei, zahărul vanilinat şi începi să frămânţi până obţii un aluat moale, pufos şi nelipicios. Când este gata, îl acoperi cu folie şi cu un prosop şi-l dai deoparte, până îşi dublează volumul. Când este crescut, îl mai frămânţi 2-3 minute împreună cu stafidele brune.
Tapetezi o tavă, pui aluatul şi-l ţii la loc cald încă o oră, apoi îl presari cu migdale şi îl dai la cuptor, încins în prealabil, până se rumeneşte.
Cel mai pufos cozonac italian cu stafide