Salată de cartofi cu spanac

salata de cartofi cu spanac jpeg

Prepară-ţi o delicioasă salată de cartofi cu spanac, cu puţin ardei iute. Ştiai că iuţeala ardeilor este dată de capsaicină? Aceasta nu-i oferă doar gustul picant, ci are şi o mulţime de proprietăţi medicinale care fac din ardeiul iute un adevărat aliment-medicament.

Consumul regulat ajută la creşterea imunităţii, îmbunătăţeşte digestia, previne cancerul de prostată, ulcerul gastric, diabetul de tip B, scade tensiunea articulară etc. Persoanele care au probleme cu greutatea pot scăpa de kilogramele în plus, dacă includ regulat în dieta lor miraculosul ardei iute.

Salată de cartofi cu spanac – Ingrediente

1 kg cartofi 200 g spanac congelat 2 linguri iaurt 2 linguri zeamă de lămâie 3 linguri ulei 7-8 căţei usturoi tăiaţi mărunt sare piper 1 ardei iute, tăiat fin frunze de ceapă verde, opţional

Salată de cartofi cu spanac – Mod de preparare

Speli, cureţi şi tai cartofii cuburi. Întinzi hârtie de copt într-o tavă de aragaz, aşezi cartofii, îi dai cu sare şi piper după gust, şi îi amesteci cu mâinile. Adaugi jumătate din cantitatea de usturoi, 2 linguri de ulei şi dai tava la cuptorul încins. Îi ţii până când se rumenesc şi îi scoţi într-un bol.

Separat, încingi cea de-a treia lingură de ulei şi sotezi spanacul cât timp scrie pe pungă, aproximativ 3 minute. Îl ţii puţin la răcorit şi îl pui peste cartofi.

Pentru sos, freci iaurtul cu usturoiul, torni zeama de lămâie şi îl răstorni peste cartofi, apoi presari ardeiul iute şi, dacă vrei, câteva frunze de ceapă verde tăiate mărunt.

Foto: Profimedia