Salată de cartofi malaeziană

În Malaezia, la reuniunile de familie, cineva aduce întotdeauna o salată picantă de cartofi, făcută cu condimente proaspăt măcinate. Varianta pe care ţi-o recomandăm înlocuieşte maioneza cu iaurtul. Iar dacă îţi plac mâncărurile picante, poţi să adaugi mai mult sos iute la cartofi. Rezultatul? O salată gustoasă şi picantă.
Salată de cartofi malaeziană – Ingrediente
680 g cartofi, spălaţi, în coajă 2 ouă fierte tari, curăţate şi tăiate în sferturi ½ cană de smântână light 1 cană iaurt grecesc simplu 1 ½ - 2 linguri sos picant ½ linguriţă turmeric măcinat 1 linguriţă piper negru măcinat 2 cepe potrivite, tocate 1 praf sare 1 praf zahăr 2 linguri ulei
Salată de cartofi malaeziană – Mod de preparare
Pui cartofii într-o cratiţă mare, adaugi apă rece cât să îi acoperi bine şi fierbi, la foc mare, până dau în clocot. Reduci flacăra la foc mediu şi îi laşi să fiarbă 20 de minute sau până când se străpung uşor cu furculiţa.
Între timp, prepari dressingul salatei. Într-un vas mic, combini smântâna, iaurtul grecesc, sosul picant, turmericul, ceapa tocată, piperul, sarea, zahărul şi uleiul şi le amesteci până se combină aromele.
Scurgi cartofii şi, cât sunt calzi încă, îi descojeşti şi tai în sferturi. Îi pui într-un vas mare, adaugi ouăle fierte tăiate şi torni dressingul peste ei. Amesteci bine ingredientele. Salata este chiar mai gustoasă dacă ouăle se sfărâmă. Laşi salata deoparte cel puţin 5 minute, ca să se combine aromele. Guşti şi, dacă este nevoie, mai adaugi sare. Serveşti salata caldă sau rece, după preferinţă.
Sursa: www.chowhound.com