Borş de cartofi

bors de cartofi jpeg

Acest borş de cartofi este ciorbă de sezon preparată rapid care ne va face să uităm de frigul de afară.

Ingrediente (6-8 porţii)

1 kg cartofi 1 ceapă 1 morcov 1 ţelină 1 ardei gras 3 căţei de usturoi 2 roşii 1 l borş ulei sare leuştean

Mod de preparare

Cureţi toate legumele, tai cubuleţe cartofii şi îi fierbi, 15 minute, în apă cu puţină sare. Tai mărunt ceapa, usturoiul, ardeiul gras, morcovul, ţelina şi roşiile, le căleşti în puţin ulei şi le răstorni în oală, peste cartofi. Le ţii puţin şi adaugi sare, după gust. După 15 minute, torni borşul, fiert separat, laşi câteva clocote, stingi focul şi presari leuşteanul tocat.