Budincă de mazăre şi ardei

budinca de mazare si ardei jpeg

Nu există mâncare de mazăre fără mărar. la fel de bun este şi în această budincă de mazăre şi ardei. În Germania, este folosit să dea gust supelor de peşte şi tocăniţelor, în special celor cu carne şi castraveţi. În Armenia, constituie ingredientul principal al amestecului picant de ierburi, denumit khmeli-suneli, iar în Iran este nelipsit din mâncărurile cu fasole.

Budincă de mazăre şi ardei - Ingrediente

400 g mazăre boabe 2 ardei graşi roşii 100 g unt 3 ouă 4 linguri de făină 4 linguri de parmezan 150 ml lapte 3 linguri smântână sare piper pesmet câteva fire de mărar tocat fin 1 ou pentru uns compoziţia unt pentru tapetarea tăvii

Budincă de mazăre şi ardei - Mod de preparare

Cureţi mazărea, o speli şi o pui la fiert. După ce s-a fiert, o pui într-o strecurătoare.Într-un vas, pui untul, adaugi ardeiul tocat, laşi puţin şi torni laptele amestecat cu făina, după ce s-a îngroşat adaugi smântâna şi mai laşi puţin la fiert, apoi opreşti focul şi dai vasul deoparte.

După ce s-a răcit, adaugi gălbenuşurile, unul câte unul, parmezanul ras şi mazărea, potriveşti de sare şi piper, apoi amesteci uşor. Separat baţi albuşurile spumă şi le torni în compoziţia cu mazăre. Amesteci uşor, de sus în jos. Dacă ţi se pare prea moale compoziţia mai poţi presăra puţin pesmet.Tapetezi cu unt şi pesmet o tavă şi torni compoziţia, nivelezi, presari mărarul şi ungi cu un ou bătut bine. Laşi la copt aproximativ 40 de minute.

Supă-cremă de mazăre

Supă-cremă de mazăre

Chifteluţe de mazăre

Chifteluţe de mazăre

Mâncare de mazăre cu pipote

Mâncare de mazăre cu pipote