Cum faci cea mai bună mâncare de mazăre - reţeta de post
O reţetă simplă şi saţioasă, mâncarea de mazăre este un preparat pe care trebuie să-l încerci în postul Paştelui.
Mâncare de mazăre - ingrediente necesare:
- 800 de grame de mazăre - două cepe - un morcov - un cartof - doi căţei de usturoi - două conserve de roşii - ulei - o legătură de mărar - o jumătate de linguriţă de tarhon - sare şi piper, după gust.
Mâncare de mazăre - mod de preparare:
Taie ceapa sub formă de cubuleţe, iar apoi căleşte-o cu o lingură de ulei. Când a devenit ceapa translucidă, adaugă morcovul trecut prin răzătoare şi cartoful tăiat cubuleţe. Adaugă şi două căni cu apă şi lasă totul să fiarbă.
Adaugă apoi mazărea şi lasă să fiarbă până când se înmoaie, iar cartoful poate fi pătruns cu furculiţa. Ulterior, adaugă conservele de roşii şi usturoiul mărunţit.
Condimentează cu sare şi piper, adaugă şi mărar şi tarhon, iar apoi serveşte mâncarea caldă.
Poftă bună!