Doradă la cuptor cu legume sotate

2 shutterstock 622737680 jpg jpeg

Peştele este cunoscut pentru aportul şău de acizi graşi esenţiali Omega 3, necesari pentru menţinerea sănătăţii organismului. Încearcă următoarea reţetă dacă ţi-e poftă de ceva proaspăt, rumenit şi bun!

Ingrediente

  • 1 peşte doradă
  • 1 jumătate lămâie
  • 1 căţel de usturoi
  • 1 linguriţă oregano uscat
  • sare şi pier, după gust
  • 3 linguri ulei de măsline
  • 1 lingură unt
  • 100 g baby morcovi
  • 100 g mazăre dintr-o conservă

Preîncălzeşti cuptorul la 220  ͦC.

Cureţi peştele de solzi, de intestine şi de branhii, îl speli bine sub jet de apă rece atât în exterior, cât şi în interior. Asezonezi dorada cu oregano şi o ungi cu uleiul de măsline (2 linguri), cu sarea şi piperul, după gust.

În interior, pui usturoiul zdrobit şi sucul de lămâie. Dacă vrei ca peştele să fie mult mai fraged, iar aromele să se întrepătrundă foarte bine, îl acoperi cu o folie alimentară şi îl laşi la rece aproximativ un sfert de oră.

Într-o tavă cu hârtie de copt, aşezi peştele (după ce ai îndepărtat folia alimentară) şi îl stropeşti cu uleiul de măsline rămas. Îl laşi la cuptor între 20-25 de minute până se rumeneşte frumos.

Între timp, topeşti untul şi tragi la tigaie legumele din conservă, timp de câteva minute, fără ca tigaia să fie acoperită. Asezonezi cu sare şi piper, după gust.

Serveşti dorada decorată cu felii de lămâie.

FOTO: Shutterstock.com

Vezi alte reţete gustoase cu doradă! 

reţete gustoase

1 dorada umpluta la gratar jpg jpeg