Dulceaţă aromată de trandafiri

IMG 0420 (Custom) jpeg

Cititoarea noastră Mihaela Dumitrana, din Craiova te invită se prepari în acest sezon o minunată dulceaţă de trandafiri.

Ingrediente

800 g petale de trandafiri 900 g zahăr 500 ml apă 1 lămâie 6-7 cuişoare 2 plicuri zahăr vanilat

Preparare

Desprinzi cu grijă petalele de trandafiri şi le speli sub jet de apă rece, le scurgi bine şi le aşezi într-un bol. Adaugi peste petale o cană cu zahăr şi aştepţi o oră, timp în care îşi vor lăsa un sirop rozaliu şi aromat. Dacă vrei să păstrezi acest sirop, strângi bine petalele în mâini pentru a-l scurge. Îl poţi depozita în frigider în recipiente de sticlă.

Într-o crăticioară, pui apa, adaugi zahărul, cuişoarele şi dai la fiert la foc potrivit până obţii un sirop care se încheagă puţin pe farfurie. Când siropul este gata, adaugi petalele de trandafiri, lămâia feliată, zahărul vanilat şi fierbi la foc potrivit aproximativ 20 de minute, îndepărtând spuma care se formează deasupra.

Între timp, sterilizezi borcanele în cuptor, iar când dulceaţa este gata, o adaugi, închizi bine cu capace şi aşezi borcanele cu gura în jos, la căldură, până a doua zi, când le poţi depozita în cămară.