Fasole bătută

1 fasole batuta jpg jpeg

Fasolea boabe este una dintre cele mai bune surse de proteină vegetală, motiv pentru care acest preparat este unul foarte sănătos şi care merită consumat ori de câte ori ai ocazia. Reţeta de fasole bătută care te va cuceri şi pentru care nu trebuie să petreci foarte mult timp în bucătărie.

Ingrediente Fasole bătută

  • 500 g fasole  boabe uscată
  • 6 căţei de usturoi
  • 200 ml ulei
  • 3 cepe
  • 1 lingură pastă de tomate
  • ½ linguriţă  boia iute
  • ½ linguriţă  boia dulce
  • sare

Vezi şi: Zacuscă de vinete

Zacuscă de vinete

Preparare Fasole bătută

Pui fasolea la înmuiat cu o seară înainte. O speli şi o fierbi, iar după 10 minute o scurgi şi o acoperi cu apă caldă. Procedezi la fel de încă două ori, apoi o laşi să fiarbă bine. Când este fiartă, o pui întrun castron mai mare.

O pasezi cu blenderul sau cu mixerul. Adaugi uleiul treptat (laşi 2 linguri, ca să căleşti ceapa), amestecând continuu. Dacă este prea tare, adaugi puţin din zeama în care a fiert. Pui apoi usturoiul pisat şi condimentezi cu sare, după preferinţă.

Cureţi cepele, le tai julien şi le căleşti în uleiul încins. Când ceapa s-a rumenit, adaugi puţină apă şi laşi să fiarbă până scade. Adaugi pasta de tomate, boiaua şi sărezi, după gust. Mai laşi pe foc 2-3 minute, apoi pui sosul peste fasolea din castron.

Poftă bună!