Friptură de vită Wellington

6 wel jpg jpeg

Crăciunul bate la uşă cu desaga plină de bunătăţi şi de cadouri. Încearcă această reţetă de vită Wellington, pentru o masă cu adevărat specială.

Dificultate medie/Preparare: 2 h/ 1 friptură

Ingrediente:

1,5 kg muşchi vită

5 linguri unt

500 g ciuperci

3 cepe

80 ml vin roşu

3 linguri smântână

125 g pate pasăre

800 g aluat patiserie

2 gălbenuşuri

sare, piper

1 legătură pătrunjel

Mod de preparare:

Căleşti ceapa tocată în două linguri de unt, adaugi ciupercile tocate mărunt şi laşi, la foc potrivit, până scade zeama lăsată de ciuperci. Adaugi vinul, smântâna şi laşi până scade, amestecând des. Dai vasul deoparte, condimentezi cu sare şi piper, după gust, presari pătrunjelul tocat şi laşi să se răcească.

Condimentezi muşchiul cu sare şi piper şi îl rumeneşti în trei linguri de unt pe toate părţile, la foc iute. Întinzi puţin 600 g din aluat în dreptunghi, amestecul de ciuperci şi pui muşchiul de vită uns cu pateul de pasăre. Din restul de aluat, faci diverse decoruri.

Rulezi, dar nu foarte strâns. Presezi bine marginile, ca să nu se desfacă, lipeşti decorurile, ungi cu gălbenuşurile bătute şi aşezi într-o tavă unsă. Coci în cuptorul preîncălzit circa 30 de minute, până devine auriu, închizi focul şi laşi încă 10 minute în cuptor.