Granita de pepene roşu, desertul răcoritor de vară

granita de pepene jpeg

Ce poate fi mai delicios şi mai potrivit pentru o zi caniculară de vară decât această granita cu pepene? Cea mai bună parte este că se face din doar 3 ingrediente. Şi nu ai nevoie de vreun aparat sofisticat de făcut îngheţată. Ai nevoie doar de ingredientele de bază, blender şi congelator.

Ingrediente

610 g pepene roşu, fără seminţe, tăiat cubuleţe zeama de la 1 lămâie verde ½ cană zahăr tos

Mod de preparare

Adaugi cubuleţele de pepene roşu, zeama de lămâie şi zahărul în vasul unui blender şi amesteci până la omogenizare, aproape 1 minut.

Torni lichidul într-un vas nu foarte adânc (care rezistă la temperatura din congelator), îl acoperi şi îl dai la congelator.

După o oră, scoţi vasul şi foloseşti o furculiţă pentru a desface gheaţa care s-a format. Acoperi din nou şi dai iarăşi la congelator.

După încă 2 ore, scoţi compoziţia de pepene de la frigider şi din nou foloseşti furculiţa ca să amesteci, în caz că s-au format cristale de gheaţă. Granita ar trebui să fie gata în acest punct. În funcţie de congelatorul tău, poate mai este nevoie să o laşi la rece.

Serveşti dacă compoziţia este congelată în mod uniform şi o mai desfaci cu furculiţa chiar înainte de servire.

Sursa + foto: www.blessthismessplease.com

www.blessthismessplease.com