Prăjiturele de dovleac cu cremă de brânză. Află cum se prepară deliciosul răsfăţ în numai câţiva paşi
Nu sunt un fan al deserturilor cu dovleac. Dar, recunsoc că aceste prăjiturele de dovleac cu cremă de brânză m-au cucerit definitiv. Prima oară le-am mâncat în casa unei prietene, făcute de bunica ei. N-am rezistat tentaţiei, am cerut reţeta şi le-am preparat şi eu. Au ieşit foarte bune. Aşa că, dacă urmezi paşii noştri, nu văd niciun motiv pentru care nu ţi.ar ieşi şi ţie la fel de gustoase.
Prăjiturele de dovleac cu cremă de brânză - Ingrediente
1 cană dovleac răzuit 2 ouă 2 căni făină 1 cană zahăr 1/2 cană ulei 1/4 linguriţă praf de ghimbir 1/8 linguriţă cuişoare pisate 1 linguriţă scorţişoară 1 linguriţă esenţă de vanilie 1/2 linguriţă sare 1 linguriţă praf de copt 1/2 linguriţă bicarbonat
Pentru cremă
120 g cremă de brânză
3 linguri unt, moale
1 linguriţă lapte
1 linguriţă esenţă de vanilie
1 cană zahăr pudră
Prăjiturele de dovleac cu cremă de brânză - Mod de preparare
Încingi cuptorul. Pui hârtie de copt într-o tavă şi ungi cu puţin ulei. Dai deoparte.
Amesteci într-un vas mare făina, zahărul, ghimbirul, praful de copt, bicarbonatul, sarea, cuişoarele şi scorţişoara. Faci o gaură în mijlocul ingredientelor uscate.
Mixezi ouăle cu vanilia, uleiul şi dovleacul la viteză medie până când devine o compoziţie pufoasă. Amesteci cu grijă, până se omogenizează. Torni în tavă şi laşi la copt 30-35 de minute sau până trece testul scobitorii. Laşi, apoi, să se răcească.
Amesteci crema de brânză cu untul într-un vas şi mixezi. Adaugi zahărul şi amesteci la viteză mică, până se omogenizează. Încorporezi vanilia şi amesteci din nou.
S-ar putea să ai nevoie să mai adaugi lapte, dacă untul nu a fost destul de moale. Întinzi crema şi nivelezi. Tai prăjitura cum vrei.
sursa: http://sugarapron.com/
Pacheţele cu dovleac. Cum să faci poale-n brâu de sezon
Pacheţele cu dovleac. Cum să faci poale-n brâu de sezon
Plăcinte moldoveneşti cu dovleac
Plăcinte moldoveneşti cu dovleac
Cel mai bun cheesecake cu dovleac
Cel mai bun cheesecake cu dovleac
Chec cu dovleac. Cel mai aromat desert al toamnei