Ruladă cu somon şi sos de ardei FOTO
Un preparat rafinat pregătit în puţin peste o oră, poate da startul unui meniu special pentru prietenii răi.
Ingrediente (6 porţii) 400 g broccoli 100 g unt 3 căţei usturoi 300 g somon 1 lingură unt 300 g aluat de foitaj sare piper 1 gălbenuş 200 g ardei gras roşu 2 linguri ulei de măsline 500 ml smântână
Mod de preparare
Desfaci broccoli bucheţele, le speli bine, le scurgi şi le toci mărunt. Topeşti untul, căleşti puţin usturoiul mărunţit, adaugi broccoli tocat şi laşi câteva minute până se înmoaie.
Baţi gălbenuşul bine cu o lingură de apă. Fierbi somonul 2-3 minute în apă clocotită cu sare, îl scurgi bine, îl laşi să se răcească, după care îl tai mărunt.
Întinzi aluatul de foitaj cu sucitorul, pui compoziţia cu broccoli şi nivelezi, condimentezi cu sare şi piper, după gust, şi presari deasupra somonul tăiat.
Rulezi strâns, ungi cu gălbenuş şi îl aşezi pe o tavă cu hârtie de copt. Îl coci în cuptorul preîncălzit la 200° C timp de 20 de minute.
Tai ardeii cubuleţe şi îi căleşti în uleiul încins. Adaugi smântâna, sare şi piper, după gust, şi laşi să dea în câteva clocote. Mixezi cu blenderul până când sosul devine omogen.
Tai rulada felii mai groase şi le serveşti alături de sosul de ardei. Poţi folosi la garnitură şi bucăţi de broccoli fiert.
foto: profimedia