Pizza, unul dintre cele mai iubite preparate din lume, are şi diverse variante dulci. Copiii vor savura acest desert uşor şi sănătos. Reţetă propusă şi realizată de Dragoş
Praz, creator de gusturi la pizzeria Naneti, din strada Hatmanul Arbore, nr. 12, Bucureşti. 

  • Pregătire:2 h 30 min
  • Porții:2 pizza
  • Gătire:30 min
  • Timp total:3 h
  • Categorie:pizza, desert
Ingrediente
Pentru blat
● 375 g făină integrală
● 125 g făină albă (granulaţie 650)
● 10 g sare
● 15 ml ulei de măsline
● 5 g drojdie uscată
● 325 ml apă
● 30 g zahăr brut
 
Pentru cremă
● 125 g brânză ricotta
● 125 g mascarpone
● 40 g zahăr pudră
● 1 esenţă vanilie
● coaja rasă de la 1 lămâie
 
Pentru ornat
● seminţe de rodie
● cremă de ciocolată
● coajă rasă de portocală
● 1 lingură zahăr pudră
● afine proaspete (opţional)
Mod de preparare

Pasul 1

Combini cele două tipuri de făină într-un vas. Faci o adâncitură în mijloc şi pui restul ingredientelor. Amesteci până obţii un aluat omogen, îl transferi pe masă, apoi îl frămânţi 5-10 minute, până nu se mai lipeşte de blat şi de mâini. Îl laşi la dospit, o oră şi jumătate, într-un bol acoperit cu un prosop.

Pasul 2

Împarţi aluatul în două bile egale. Întinzi două foi, cu un sucitor, fiecare foaie cu grosimea de 2-3 milimetri. Presari pe fiecare blat 15 grame de zahăr brut şi înţepi din loc în loc cu o furculiţă.

Pasul 3

Coci blaturile de pizza 10 minute în cuptorul preîncălzit, a 180 0C, până ce zahărul se caramelizează uşor şi aluatul prinde o crustă. Laşi la răcit 30 de minute. 

Pasul 4

Mixezi ricotta cu mascarpone. Adaugi zahărul pudră, coaja rasă de lămâie, esenţa de vanilie şi întinzi cremă pe fiecare blat de pizza. Ornezi cu seminţe de rodie, cremă de ciocolată şi coajă rasă de portocală. Presari zahăr pudră şi, dacă vrei, decorezi cu afine proaspete.

 

Sfatul bucătarului

„Le recomand cititoarelor să prepare acest desert cu un aluat dospit la rece, un timp îndelungat. Acest procedeu presupune ca, după frământare, să lăsaţi aluatul la dospit în frigider, 24 de ore. Când coca atinge temperatura de 4 0C, drojdia îşi termină activitatea şi începe un nou proces, numit maturare. Urmarea: aluatul este mult mai uşor de digerat şi are un gust superior. Dacă optaţi pentru dospire la rece, folosiţi doar 1 g de drojdie uscată la 500 g de făină. Un alt pont este ca, după ce mixaţi ricotta cu mascarpone, să lăsaţi
amestecul la scurs, într-o sită, 30-40 de minute“.
 
FOTO: Sorin Stana
 
Loading...