Cimbrul, de la antidot la mirodenie

cimbru jpg

Folosit la marinarea și condimentarea fripturilor, în sosuri de paste sau în salatele mediteraneene, acest condiment are un gust unic, distinct, ce conferă o aromă specială oricărui preparat. Îți propunem în acest număr o incursiune în universul acestui ingredient cu note intense.

Cimbrul este recunoscut pentru aroma lui puternică și gustul puțin iute, motiv pentru care mai este numit și „iarbă piperată“.

Există două specii din planta-condiment: cimbrul de iarnă și cel de vară. Dacă în multe țări această mirodenie crește în mod sălbatic, România se numără printre țările care o cultivă pentru că este printre cele mai folosite în bucătăriile noastre. Aroma intensă este conferită de uleiurile esențiale pe care le conține, în special timol și carvacrol, iar gustul său poate fi potențat și de gradul de expunere la soare.

Pe vremea imperiilor daco-romane, cimbrul era folosit și ca antidot împotriva otrăvurilor vremii. Se spunea chiar că, dacă cimbrul era servit înainte sau în timpul mesei, persoana era protejată de otravă. Planta era asociată în vremuri străvechi și cu vitejia, curajul și puterea. Soldații romani schimbau între ei rămurele de cimbru ca semn de respect, iar grecii și romanii ardeau snopi de cimbru pentru a-și purifica templele și casele și pentru a invoca spiritul curajului în cei care îl inhalau. Cimbrul se folosește cu moderație, deoarece are o aromă puternică și poate reduce gustul celorlalte mirodenii. În preparate, el poate fi folosit atât proaspăt, cât și uscat, sub diferite forme: măcinat, mărunțit sau ramuri și se adaugă în preparate încă de la început deoarece își eliberează savoarea în timpul fierberii. Atunci când îl combinăm în diverse preparate, trebuie să știm că se armonizează foarte bine cu busuioc, chimion, foaie de dafin, mentă, oregano, pătrunjel și rozmarin.

Morcovi cu miere și cimbru

Ingrediente

1 kg morcovi mici

2 linguri miere

zeama de la 1 lămâie

2 linguri ulei de măsline

cimbru proaspăt

sare piper

Mod de preparare

Cureți morcovii de coajă și îi speli bine.

În bain-marie sau în cuptorul cu microunde încălzești mierea și o amesteci cu uleiul de măsline, cimbrul, sare și piper, iar la final, când nu mai este expusă la căldură, încorporezi zeama de lămâie.

Așezi morcovii într-o tavă tapetată cu hârtie de copt și torni sosul de miere peste ei, asigurându-te că ai acoperit toată cantitatea de morcovi. Lași la copt 25 de minute sau mai mult, dacă îi vrei rumeniți.

Pui cu lămâie și cimbru

Ingrediente

6 pulpe superioare de pui

4 lingurițe praf de usturoi

2 linguri ulei de măsline

3 linguri unt

1/2 cană supă concentrată de pui

2 căței de usturoi

2 lingurițe zeamă de lămâie

2-3 lămâi întregi

1 linguriță cimbru uscat

cimbru proaspăt

boia dulce

sare și piper, după gust

Mod de preparare

Dai fiecare pulpă cu sare, piper și praf de usturoi și lași deoparte.

Încălzești uleiul de măsline și o lingură de unt într-o tigaie mare, la foc mediu-mare, adaugi carnea și o prăjești 2-3 minute pe fiecare parte, până când formează o crustă aurie. Dai deoparte tigaia și scoți pulpele pe o farfurie.

Reduci focul și pui celelalte 2 linguri de unt, adaugi ceapa și călești 2 minute, apoi cățeii de usturoi zdrobiți și mai amesteci încă 2 minute, până când usturoiul este ușor rumenit la suprafață, torni supa de pui, zeama de lămâie și presari cimbrul.

Așezi într-o tavă pulpele și lămâia feliată deasupra, torni sosul cu usturoi și introduci la cuptor 30 de minute. Ornezi cu boia dulce și puțin cimbru proaspăt.

Tocăniță de vițel

Ingrediente

500 g carne vițel

2 cepe

3 morcovi

250 g ciuperci

1 pahar vin alb sec

1 cană apă

2 linguri făină

2 linguri ulei de măsline

2 frunze de dafin

2 linguri pastă de tomate

sare piper cimbru proaspăt

Mod de preprare

Într-o tigaie adâncă, încălzești uleiul de măsline și adaugi carnea tăiată cuburi. Lași pe foc până când carnea devine aurie, scoți din tigaie și dai deoparte.

În aceeași tigaie, pui cepele, morcovii și ciupercile tăiate sferturi, sotezi până devin moi și aurii, apoi adaugi făina peste legume, amesteci bine și torni apă constant până obții un rântaș fără cocoloașe.

Pui carnea înapoi în tigaie, împreună cu pasta de tomate, vinul, sarea, piperul și frunzele de dafin și puțin cimbru proaspăt, acoperi cu un capac și lași să fiarbă la foc mic 45 de minute, având grijă să nu scadă de tot sosul. Dacă mai este nevoie, completezi cu apă călduță. Servești asezonată cu cimbru proaspăt.