Reţetă cu peşte pentru Revelion: Piftie de peşte
Tradiţia spune că este bine ca în noaptea de Noul An să mănânci peşte. Fie că e vorba de un antreu sau de un fel principal, v-am pregătit câteva reţete cu care să vă desfătaţi de Revelion.
Dificultate medie/Preparare: 1 h 30'/4 porţii
Ingrediente:
1 crap de aproximativ 2 kg
1 ceapă
2 morcovi
2 ardei capia
4 căţei usturoi
câteva fire de pătrunjel
sare, piper
2 lime
Mod de preparare:
Speli peştele, îl cureţi de măruntaie şi solzi, îl feliezi şi îl pui la fiert, inclusiv capul curăţat de branhii, împreună cu morcovii şi ardeii tăiaţi şi ceapa întreagă. Condimentezi cu sare şi piper, după gust. Laşi să fiarbă, la foc mic. După ce peştele şi legumele sunt fierte, le scoţi din oală, însă capul îl mai laşi să fiarbă până mai scade zeama şi devine consistentă. O strecori şi adaugi usturoiul pisat şi pătrunjelul tocat.
Aranjezi bucăţile de peşte şi legumele în vase, torni zeama şi le laşi să se răcească pe masă, apoi le dai la frigider 5-6 ore. Decorezi piftia cu bucăţi de lime.
FOTO: Profimedia