Burger cu fâşii suculente de porc: reţetă pas cu pas

Burgerii au devenit, în ultimii ani, tot mai populari printre români. Alături de cei clasici, din carne tocată, preparaţi la grătar, au mai apărut şi alte variante: burgerul vegetarian, burgerul din brânză halloumi şi cel făcut din pulled pork, adică fâşii suculente de carne de porc, condimentată şi coaptă încet în cuptor. Reţetă propusă şi realizată de chef Florica Ilina Albuş, de la restaurantul RIBS din Centrul Vechi al Capitalei, strada Şepcari nr. 12-14.
- Porții: 2 burgeri
- Timp total: 3 h 30 min
- Pregătire: 30 min
- Gătire: 3 h
- Categorie: burgeri, fel principal
Ingrediente
Pentru fâşiile de porc
● 1 l apă
● 700 g coastă porc
● 1 ceapă medie
● 12 căţei usturoi
● 150 g boia dulce afumată
● 20 g sare
● 10 g piper măcinat
● 4 foi dafin
● 100 g sos barbecue
Pentru sos
● 50 g miere
● 50 g muştar dulce
● 50 ml sos
Worcestershire
● 50 ml sos soia
● sare, după gust
● piper, după gust
Pentru salată
● 100 g varză albă tocată
● 50 g maioneză
● 4 căţei usturoi
● sare, după gust
Pentru servit
● 2 chifle
● 2 frunze salată verde
● 2 castraveţi muraţi
● cartofi prăjiţi
● brânză rasă
● sos barbecue
Mod de preparare
PASUL 1
Într-o tavă cu pereţii înalţi pui apa, carnea, ceapa tăiată sferturi, usturoiul, sarea, piperul, foile de dafin şi boiaua afumată. Acoperi tava cu folie de aluminiu şi o dai la cuptor, 2 ore şi 30 de minute, la 250 ºC. Scoţi coasta, o ungi pe ambele părţi cu sos barbecue, o aşezi în altă tavă şi o introduci din nou la cuptor, pentru caramelizare, 7 minute, la 200 °C.

PASUL 2
Faci un sos din miere, muştar, sos de soia şi sos Worcestershire. Pentru salată, amesteci toate ingredientele şi o laşi deoparte să se combine aromele.

Dezosezi coasta, rupând carnea în fâşii pe care le adaugi în sos.

PASUL 4
Asamblezi burgerul: ungi o jumătate de chiflă cu sos barbecue, aşezi o frunză de salată, felii de castravete murat, salată de varză şi carnea de porc. Acoperi cu cealaltă jumătate şi fixezi burgerul cu un cuţit sau cu un băţ de frigăruie. Serveşti cu cartofi prăjiţi cu brânză rasă şi, dacă vrei, cu sos barbecue.

SFATUL BUCĂTARULUI
„Vă recomand să folosiţi în această reţetă boia afumată, care nu este iute, şi care va da un gust cu totul special preparatului. De asemenea, pentru un plus de aromă şi frăgezime, puteţi găti carnea un timp mult mai îndelungat: 6 ore, la 100 °C“.
