Supă-cremă de sfeclă coaptă

Din doar câteva ingrediente poţi prepara o supă delicioasă cu care să te încălzeşti în zilele friguroase.
De ce ai nevoie pentru supă
750 g sfeclă roşie
700 ml supă de legume
2 linguri ulei
1 ceapă
2 căţei de usturoi
1 cub mic ghimbir proaspăt
cimbru
sare
piper
smântână sau iaurt, pentru iaurt
Cum se prepară supa
Dai drumul la cuptor. Speli sfeclele, le dai capetele, apoi le înjumătăţeşti. Le aşezi într-o tavă, le stropeşti cu o lingură de ulei şi le condimentezi cu cimbru, sare şi piper, după gust. Le ţii la cuptor 45-60 de minute, până când furculiţa intră cu uşurinţă în ele.
Încingi uleiul rămas într-o tigaie şi rumeneşti ceapa, usturoiul şi ghimbirul tocate. După ce s-au răcorit sfeclele, le descojeşti, le pui în tigaie, torni supa şi laşi să fiarbă 10 minute. Dai deoparte şi pasezi sfecla până când supa capătă o consistenţă cremoasă. Serveşti supa cu smântână sau iaurt.