Cum să integrezi mai des peştele în meniurile tale şi care sunt beneficiile

Peștele și fructele de mare au calități nutriționale valoroase care le fac alimente deosebit de interesante, mai ales pentru a ne acoperi nevoile organismului în materie de acizi grași Omega-3.

image

În plus, peștele este o componentă importantă a unei diete sănătoase și echilibrate. Peștele slab se încadrează astfel perfect în diferite diete recomandate în numeroase afecţiuni, de la cele cardiace la cele digestive. La rândul său, peștele gras are beneficii importante pentru sănătate. Să incluzi peştele şi fructele de mare în meniurile tale de cel puţin două ori pe săptămână este, aşadar, o idee foarte bună.

Din punct de vedere culinar, peștele şi fructele de mare oferă o gamă largă de posibilități. Soiurile sunt numeroase și diverse, în funcție de anotimp, poţi alterna între peştele de mare şi peştele de apă dulce, peşte slab sau gras, şi numeroase tipuri de preparate pe bază de fructe de mare.

Modalitățile de preparare a peștelui sunt și ele multiple, ca aperitiv sau fel principal, în ciorbă sau chiar ca gustare. Iată ce poţi face şi tu pentru a consuma mai des peşte.

Testează reţete noi

Peştele şi fructele de mare se pot pregăti în numeroase feluri. Dacă te-ai săturat de peşte prăjit sau la grătar sau de paste cu fructe de mare, poţi încerca diferite rețete noi, de la risotto cu fructe de mare la tocăniţă de peşte. Sunt şanse mari să descoperi o reţetă pe placul tău şi al celor dragi, care să devină una din preferatele voastre şi să vă îmbie să consumaţi mai frecvent peşte şi fructe de mare.

Alege un peşte deosebit

Dacă peștele cu carne mai moale nu te atrage prea mult sau consideri că are prea multe oase pentru a fi consumat în siguranță de cei mici, încearcă ceva special, cum ar fi tonul, somonul sălbatic. Găseşti fileuri gata să fie asezonate şi băgate la cuptor sau puse pe grătar, deci pot fi şi o opţiune rapidă pentru o cină delicioasă, atunci când nu ai prea mult timp să găteşti. De asemenea, scoicile Saint-Jacques sunt o opţiune extraordinară dacă vrei să-ţi delectezi familia cu ceva special. În cazul unor asemenea delicatese, ai grijă să nu le găteşti prea mult, ele trebuie să rămână suculente.

Înlocuieşte carnea cu peştele în reţetele tale preferate

Peștele se potrivește bine cu foarte multe ingrediente și îl poți folosi pentru a înlocui carnea de vită sau cea de pasăre în mesele tale zilnice. Poţi încerca unele dintre rețetele tale preferate, înlocuind alte tipuri de carne cu peşte. De exemplu, poţi pregăti nişte tacos cu pește la grătar în loc de pui sau adaugă pește și creveți la felurile de paste care îţi plac sau lângă cartofii prăjiți ori legumele făcute la abur.

Mizează pe un mix de gusturi

Pentru a da mai multă aromă preparatelor pe bază de pește sau pentru a pune în valoare gustul fructelor de mare, garniturile, sosurile și condimentele îţi vin în ajutor. Ierburile aromatice, ghimbirul, roșiile, o marinadă, pesto sau pasta de măsline sunt toate modalități excelente de a încânta papilele gustative ale celor dragi atunci când le pregăteşti peşte.

Variază modalităţile de pregătire

La fel ca și gustul, textura cărnii de pește variază de la specie la specie. Uneori este sfărâmicioasă, alteori mai moale și uneori fermă. Ideal este, așadar, să guşti diferite tipuri de pește pentru a vedea ce îţi place cel mai mult. Schimbarea metodei de gătit afectează și textura și gustul peştelui, aşa că încearcă-l pregătit la grătar, la cuptor, în folie la grătar sau chiar prăjit în tigaie.

După cum ai putut constata, sunt multe modalități de a include mai des peştele în meniurile tale. Ţine seamă de sfaturile noastre de mai sus şi testează diferite reţete pentru a descoperi preferatele tale şi ale familiei!

Sursa foto: Pexels.com