Gyros de porc în pită. Rețeta simplă care va aduce gustul Greciei la tine acasă

Vara bate la ușă și ești deja cu gândul la vacanță, la relaxare și la toate deliciile pe care le vei gusta în călătoriile tale. Iar dacă îți place Grecia, cu siguranță iubești și mâncarea lor tradițională.  

gyros porc shutterstock 1170503389 jpg

Din ingrediente simple, poți prepara cel mai bun gyros acasă FOTO Shutterstock

Pregătite din ingrediente proaspete, mâncărurile grecești sunt savuroase și foarte diversificate, așa că ai de unde alege: pește și fructe de mare, brânzeturi diverse, legume, carne, toate combinate cu ulei de măsline și mirodenii.

Însă, fără îndoială, gyrosul rămâne unul dintre cele mai populare preparate stradale din Grecia. Secretul constă în marinarea cărnii cu ulei de măsline și cu diverse condimente. Astfel, va deveni foarte aromată, dar și fragedă.

Iată rețeta de gyros de porc pe care o poți face acasă.

Ingrediente

700 g carne macră de porc (pulpă, cotlet de porc dezosat etc.)

Pentru marinadă:

1 linguriță oregano uscat

2-3 linguri ulei de măsline

½ linguriță cimbru uscat

1 lingură oțet

1 lingură miere

1 linguriță sare

½ linguriță piper

Pentru servit:

4 pite

¼ varză roșie sau albă, tăiată fideluță

1 ceapă roșie, tăiată felii subțiri

câteva frunze de salată

200 g iaurt grecesc

2-3 căței de usturoi

100 g feta

1 roșie mare, tăiată rondele

½ castravete, tăiat rondele

1 linguriță fulgi de chilli, opțional

cartofi prăjiți, opțional

Faci o marinadă din toate ingredientele, ungi carnea și o lași la frigider 6-8 ore sau chiar peste noapte. Pui carnea într-o tavă, o acoperi cu folie de aluminiu și coci la 170 °C aproximativ două ore, până ce carnea e bine făcută. O lași la răcorit, apoi o tai felii foarte subțiri.

Tai pita transversal și o umpli cu felii de carne, cu legumele preferate, brânză feta fărâmițată și iaurtul amestecat cu usturoiul zdrobit. Dacă dorești ca gyrosul să fie picant, presari fulgi de chilli. Dai la cuptor, la 200 °C, un minut, înainte de servire. Poți servi gyrosul simplu sau cu o garnitură de cartofi prăjiți.