Miel cu spanac, rețeta lui Joseph Hadad pentru Paște
Chef Joseph Hadad este cunoscut pentru prepratele sale delicioase, în care folosește multe legume proaspete, de sezon, dar și condimente și mirodenii exotice. Dacă vrei ceva deosebit de Paște, gătește din miel acest preparat deosebit.
Miel cu spanac și condimente
Carnea de miel – o carne roșie, mai grea – se combină perfect cu legumele cu frunze verzi: ceapă și usturoi verde, ștevie, spanac etc. Totodată, mirodeniile dau o tentă mediteraneeană acestul preparat, iar lămâia aduce un plus de prospețime.
Iată cum se prepară rețeta semnată de chef Hadad.
Ingrediente
2 kg de ceafă de miel
2 kg spanac proaspăt
5‑6 căței de usturoi
2 foi de dafin
3 cepe albe mari
½ lămâie
70 g harissa (pastă de ardei iute)
1 linguriță turmeric pudră
1 lingură de boia dulce
5 linguri de ulei de măsline
sare, după gust
piper, după gust
4 l apă
Spanacul proaspăt se curăță bine, iar pentru frunzele mai bătrâne se îndepărtează codițele. Se spală bine în câteva ape reci, pentru a îndepărta pământul și toate impuritățile, apoi se lasă la scurs.
Carnea de miel se porționează, se spală și se pune la fiert până ce e gata. Ceapa tocată se călește în ulei, într-un vas separat, se adaugă usturoiul zdrobit, pasta harissa și restul condimentelor. Se asezonează cu sare și piper, după gust.
Se adaugă spanacul și zeama de lămâie peste ceapă. Când a scăzut puțin volumul spanacului, se adaugă carnea și se tornă puțin din zeama în care a fiert. Se mai lasă mâncarea puțin pe foc, până ce se gătește spanacul și scade apa, obținându‑se un sos gros, ca de gulaș.
Se servește preparatul cald, cu garnitura preferată sau cu pâine de casă.
Citește și 3 mâncăruri cu miel din gastronomia internațională.